România suntem NOI, nu EI!

Sunt decreţel. Fac parte din generaţia care-a ieşit în stradă şi care a murit cel mai mult şi cel mai neeficient în ’89. Din generaţia care atunci n-avea nici poziţii, nici pile, nici relaţii şi nici bani, care avea numai o sete infinită de libertate şi un curaj nesăbuit. O generaţie care, dacă n-a emigrat după aia, a muncit şi munceşte pentru cei care-au venit la putere. Şi care are deja programat să muncească, împreună cu urmaşii, în folosul copiilor celor care-au venit la putere. Adică a comuniştilor din eşalonul 2 şi 3, a securiştilor, miliţienilor, gestionarilor şi ospătarilor care acum, prin hoţie, impostură şi tupeu sunt mari oameni de afaceri sau doctori în ştiinţe: oamenii care constituie majoritatea covârşitoare a clasei politice actuale.

Stau şi mă-ntreb: cum ar putea cineva să urască o ţară atât de frumoasă cum este România..? Cum ar putea cineva să deteste un popor atât de creativ, de iubitor de frumos, atât de blând, de empatic şi de tolerant cum este poporul român? De ce-ar pleca cineva de lângă prietenii din copilărie, de lângă părinţii sferinzi după o viaţă de privaţiuni îndurate ca să ne facă mari, de lângă mormintele bunicilor şi străbunicilor care-au sfinţit cu sudoarea şi au plătit cu sângele lor gura asta de rai numită România..?

Răspunsul este unul singur: fiindcă ne conduc nişte lichele. Din cauza lor, piciorul nostru de plai, gura noastră de rai – pute a gheenă şi doineşte a resemnare...

Dar de ce să plecăm NOI..? Sau de ce să ne plecăm NOI?!? EI să plece şi EI să se plece în faţa noastră, fiindcă NOI suntem România, NOI, de fapt, suntem poporul român!

Aşa cum am ieşit în '89 în stradă, cred că am să mai ies o dată şi anul ăsta, chiar dacă n-o să mai am norocul de-atunci. Şi mai sper că n-o să ies singur. Fiindcă aşa – nu se mai poate!