Gonaciul român

O discuţie particulară captată de un microfon indiscret mi-a revelat încă o dramatică diferenţă dintre NOI şi EI. EI da, vânează...

Vânătoarea, dragi prieteni, are în sine ceva nobiliar, ea nu-i de nasul oricui. E o culme a succesului să fii cunoscut drept "pasionat de vânătoare", să te duci să-mpuşti chestii mari şi fioroase. Vânătoarea îl virilizează pe purtătorul de puşcoci şi-l învârtoşează cu sânge albastru. Nu întâmplător, de vânătoare se pasionează chiar cei care au probleme de erecţie. Septugenari şi octogenari multimilionari, indivizi care tremură de frica nevestei şi alţi inşi devertebraţi de prezenţa şefilor - toţi se duc la vânătoare ca să treacă drept bărbaţi. Femeile - se ştie - "n-are ce căta" acolo.

La vânătoare, într-o atmosferă de colocvială complicitate cazonă, poţi să te-mbeţi ca porcu', să fumezi trabucuri, să debitezi măscări, să spui... poveşti vânătoreşti. Poţi, eventual, să şi împuşti ceva (sau pe cineva). Deşi asta nu e neapărat obligatoriu. Important e să fii văzut acolo, de-al lor, chiar dacă ai un rol secundar şi pupi cururi obeze de fost gestionar sau şef de post.

Fără excepţie, poveştile vânătoreşti au la bază binomul vânător-vânat. Arareori construcţia epică se trinomizează, cu includerea elementului câine. Episodic, câinele devine important şi vizibil; el e prietenul cel mai bun al omului - iar o vânătoare fără câini e chiar mai improbabilă decât una fără puşcă... Dar nimeni şi niciodată nu pomeneşte despre cetele de gonaci. Despre idioţii ăia care străbat în fugă dealurile şi tufişurile făcând ca toate visele, ca să le-aducă vânătorilor victima în bătaia puştii. De ăia care sunt vinovaţi dacă vânătoru' lu' Peşte e beat şi n-a nimerit nimic, de ăia de care nu se pomeneşte niciodată în legenda romanţată a trofeului de vânătoare.

Gonaciul n-are că căta-n poveştile de succes, e inestetic. El este un personaj imund, cu obielele împuţite şi încărcate de turiţă, care se bucură tâmp şi râde ştirb când primeşte 50 de lei şi o ţuică. Locul e în altă istorie.

Locul lui e în istoria noastră cotidiană. Gonaciul suntem noi.